Dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop,

UMBRE IN LUMINA - antologie de haibun

Un proiect la limita dintre kitsch și spectaculos, un proiect electro cu influenţe atât din pop cât și din ambientalul post-floyd, din atitudinea heavy-orice și din formulele electronicii continentale. C laire Boucher Grimes, pe numele de scenă este una dintre cele mai frumoase femei din muzica electro.

mic adolescent mic desene animate tub video porno

Aceştia mai în glumă, mai în serios sunt factorii care mă determină să spun că apariţia Grimes pe piaţa muzicală completează cel puţin pentru mine o dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop pe care cu greu mi-o puteam închipui întregită, un fel de Sfântă Treime a electro-ului feminin: Karin Dreijer Andersson, Björk Guðmundsdóttir şi, iată, Claire Boucher.

Şi poate părea ciudat că o situez pe nou-venită între — probabil — cele mai tari două tipe din muzica electro, însă mi se pare că încadrarea nu e doar intuitivă şi supra-personalizată. De ce? Pentru că, de fapt, avem de-a face cu cel puţin un numitor comun în cazul celor trei fete: în primul rând atitudinea încercarea de readucere a feminităţii în prim planapoi vocea specifică şi capacitatea ei de a acoperi registre largi deşi amplitudinea e o chestie discutabilă, din moment ce fiecare din ele şi-a făcut un trademark din acutele aproape aruncate în microfon şi nu în cele din urmă show-ul viu şi isteţ pe care îl propune fiecare.

Din punctul ăsta de vedere, al spectacolului, Claire e într-un fel simbiotul celorlalte două: dacă The Knife au mizat mereu pe mistica măştii, iar Bjork — dimpotrivă, pe apariţia confortabilă şi dezinvoltura preadolescentină, Grimes alege să şi mistifice, dar să şi lase totul la vedere. E, în fond, o contrazicere pe care canadianca o anulează.

Traducere de Constantin Dumitru Palcus. Studiază literatura engleză la Brown University, cu Robert Coover şi Angela Carter, apoi obţine un masterat în creative writing la Columbia University.

Până şi coperta albumului e discutabilă. Semne grafice par asiaticealfabet ciudat, craniu scos parcă din cele mai dark desene animate, flori, funde, inimioare, un ochi — ce mai? Apariţia Grimes pe piaţa muzicală completează cel puţin pentru mine o triadă pe care cu greu mi-o puteam închipui întregită: Karin Dreijer Andersson, Björk Guðmundsdóttir și, iată, Claire Boucher.

Însă graniţa între kitsch şi autenticitate deşi până şi aici discuţia poate încadra rezultatele kitsch în logica unui autenticism este atât de fină încât numai muzica poate rezolva ecuaţia.

Rubricile categoriei

Adică exact anularea acelei distanţe între neexplicit dacă prin asta se poate înţelege mistificat şi ce e la vedere. Mai exact, Claire Boucher joacă rolul fetiţei căreia îi place să cânte, să danseze şi să picteze eventual al treilea ochi în frunte — în concertul de la Letterman.

La fel, îşi desenează singură coperta, iar în prestaţiile live ea lucrează singură instrumentalul pe o maşină de sample-uri şi un analog MIDI.

dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop

Deci, ce poţi cere mai mult? Pentru mijloacele pe care le foloseşte, Claire Boucher merită aplauze la scenă deschisă. Şi a început să le şi primească.

Şi nu pentru că nu aş fi avut subiecte. Ba din contră. Mai am nevoie de timp, ca lucrurile să se aşeze, să mă gândesc, să analizez, să ies din context. Dar atunci când eşti preşedinte de ONG, ai o problemă cu timpul. Proiectele, ideile, evenimentele se înlănšuie şi eşti mereu într-o poveste fără sfârşit.

Invitată la Letterman, recenzată de Pitchfork, Grimes are una dintre cele mai surprinzătoare traiectorii posibile. Toată presa a iubit-o din start, atât pentru discursul ei natural lipsit de preconcepţii, cât şi pentru modestia şi dorinţa de interacţiune directă cu publicul.

So I was holding my keyboard like — in front of him, like trying to kick him away, and like trying to play my show at the same time, but everybody was just dancing and I was like «HELP!

Sigur, asta nu înseamnă că celelalte sunt de uitat, doar că primele pe lângă faptul că două din ele au şi videoclipuri-reper pentru atitudinea lui Claire Boucher sunt cele care arată cel mai bine fluctuaţiile muzicale pe care mizează Grimes.

dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop

Un proiect, spuneam, la limita dintre kitsch şi spectaculos, un proiect electro cu influenţe atât din pop cât şi din ambientalul post-f loyd, din atitudinea heavy-orice şi din formulele electronicii continentale.

Atitudinea în videoclipuri vine însă din zonele şi mai ciudate ale muzicii americane: Marilyn Manson cum ea însăşi recunoaşte într-un interviu. Vocea se trage totuşi din alte zone. Şi asta vine prin decenţa şi sinceritatea care ar putea restaura o autonomie estetică în afara preconcepţiilor sociale. Deci, ce spuneam la început despre trio-ul cu Bjork şi Karin rămâne o dorinţă personală de a le prinde în aceeaşi dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop.

Am explicat de ce şi mai ales cum pot fi cele trei în aceeaşi ogradă muzicală, însă dacă stăm să ascultăm piese ca Be a Body ne dăm seama uşor de influenţa lui Carey.

Arhiva rubricii

Asta contează puţin. Pentru că direcţia pe care merge o apropie mult mai tare de experimentalismul electro-pop decât de mainstream-ul curentului. Grimes are douăzeci şi trei de ani şi s-a lansat aproape singură. E uimitor cum reuşeşte pe lângă beat-urile simple şi eficiente să-şi modeleze singură reverb-ul, delay-urile şi modulaţia post-procesare în timp real. Chiar merită urmărite câteva concerte pe Youtube, în care Claire Boucher lucrează aproape la patru mâini.

Între clapă, beat-machine, dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop şi pedale de procesare e foarte greu să realizezi mai ales dacă nu eşti un specialist în aparaturile pe tranzistori cum reuşeşte să mai şi cânte. Ce e important e că Boucher are unul din cele mai bune proiecte din Visions este albumul unei fete extraordinar de talentate care lucrează, combinând electro de nişă cu pop, la un proiect personal şi autentic.

Calaméo - UMBRE IN LUMINA - antologie de haibun

One spin of «Genesis» is enough to prove it: Post-humanism sounds like a blast. Poate ai auzit de Wainwright prin Rufus sau Martha, fiii acestuia, amândoi cu notorietate în industria muzicală.

dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop

Ce să mai, familia Wainwright e una de muzicieni get-beget, e ca și cum oamenii ăștia s-au născut cu toţii pentru a face muzică. L oudon Wainwright III! Devine din ce în ce mai uşor să-i reţii numele pe măsură ce-i asculţi muzica. Ce să mai, familia Wainwright e una de muzicieni get-beget, e ca şi cum oamenii ăştia s-au născut cu toţii pentru a face muzică. Dar să revenim la Loudon, căci despre el vorbeam. Ironia face să-l fi descoperit doar pe undeva prin octombrie anul trecut.

Feng Shui - Numarul KUA | Horoscop | Zodiac

Cum se întâmplă adesea când vine vorba de un album care mă obsedează, încă nu am reuşit să trec mai departe de el, orice încercare de a ajunge la următoarele albume nu mă găsea decât în situaţia de a reasculta Album II.

Un lucru care cred că devine clar încă de aici e că nu avem de-a face cu piese obişnuite; într-adevăr, aşa cum voi încerca să arăt şi mai încolo, ele sunt foarte bine scrise, dar nu doar atât, umorul lor le face, de cele mai multe ori, irezistibile.

În spatele umorului, ironiei se ascund temele centrale ale pieselor, acolo unde există; Me and My Friend the Cat vorbeşte, în termeni despre care vom înţelege că-i sunt tipici lui Loudon Wainwright III, despre rutină şi singurătate, chiar dacă 6 din unele versuri se poate deduce altceva, motiv pentru care e destul de dificil de găsit o temă predominantă pentru câteva dintre piese. E aici încă Loudon vorbește franc, și ironic în același timp, despre problemele pe care le tratează, sexualitate, paternitate, detenţie, căsătorie sau moarte.

Piesa a fost scrisă pe vremea în care Rufus abia se născuse, iar ceea ce face Loudon aici e să evite să vorbească idealist sau emfatic despre ce presupune creşterea unui copil; e ca şi cum melodia ar fi un ghid realist şi sumar pentru părinţi, un ghid ironic din care înveţi nu doar partea frumoasă a lucrurilor, dar care te obligă să vezi lucrurile în ansamblu.

Din nou, felul în care Loudon problematizează moartea nu lasă loc sentimentalismelor inutile, o priveşte cu aceeaşi onestitate cu care ne obişnuiesc copiiicare nu tratează lucrurile aşa cum se cuvine.

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Inventivitatea lui Loudon nu e întoarsă doar împotriva modului în care corpul tău slab diverse etape ale vieţii, dar şi împotriva obsesiei pentru celebritate, în care nu pare să observe nimic plin de însemnătate, în care tot ce funcţionează e o serie de automatisme false care, în realitate, spun exact contrariul.

Versurile sale sunt, de cele mai multe ori, scurte, iar cei ce se vor opri aici nu vor înţelege că, în simplitatea aparentă se ascunde o complexitate care probabil că nu devine evidentă decât după câteva ascultări. Bun, acum că am trecut de jumătatea albumului şi deja ne-am obişnuit cu numele şi stilul lui Loudon, putem merge mai departe cu convingerea că vom înţelege mult mai uşor următoarele piese. E repetitiv să spun că Loudon se concentrează pe o idee, pe care o subliniază pe parcursul piesei, tocmai pentru a o ironiza, dar exact asta e ceea ce face şi aici.

Şi, fiindcă vorbim despre Loudon, evident că problema trebuie tranşată cumva, iar finalul piesei ne oferă exact viziunea cu care albumul ne-a obişnuit până acum. Samson and the Warden porneşte chiar de la experienţa cântăreţului, care a fost arestat pentru consum de marijuana, iar rugăminţile repetate pe care piesa le prezintă, da, s-au întâmplat şi în realitate.

Din nou, o melodie de o simplitate extraordinară, dar care reuşeşte să spună o sumedenie de lucruri, o melodie despre care îmi vine imposibil să vorbesc, pentru că, deşi am ascultat-o de o sumedenie de ori, niciodată n-am reuşit să explic ce anume din ea mă face să o consider una dintre cele mai bune piese pe care le-am auzit vreodată. O piesă care se ascultă pe repeat până te trezeşti fredonând-o în cele mai neaşteptate momente.

Meditatie pentru eliberarea kilogramelor in plus

Inclusiv când vine vorba de prietenie, tendinţa lui Loudon e de a ironiza. Da, există o formă de seriozitate ca în cele mai multe dintre melodiile de pe album la început, dar ea se estompează pe măsură ce avansăm în piesă, cu toate că aceasta e cea mai puţin ironică dintre toate melodiile de pe Album II, impresie întărită de faptul că prima strofă e şi cea cu care cântecul se încheie.

O versiune a lui Old Paint, cu versurile puţin modificate, a fost cântată în mai multe concerte în care Loudon a apărut alături de Rufus. Nu o să mă opresc asupra melodiei, tocmai fiindcă nu a fost scrisă de Loudon. O încheiere care, pentru o primă ascultare, pare oarecum atipică, fiindcă tot ce observi e un fel de trecere prin anotimpuri, poate prinzi o ironie, cel mult două. Cu toate astea, cred că piesa e foarte bine amplasată la final, nici nu pot să găsesc un alt loc mai bun pentru ea, deoarece arată că nu doar lucrurile asupra cărora am avea o oarecare influenţă sunt ironizate, dar şi cele care, inevitabil, ne scapă de sub control în măsura în care ne scapă.

În cele mai multe dintre piesele de pe Album II tot ce întâlnim e chitara şi vocea lui Loudon Wainwright III pe alocuri, un pianceea ce ne permite să ne concentrăm atât pe versuri, dar, după ce ajungem să le înţelegem sau să credem că le-am înţelesefectiv pe vocea lui Loudon. Ceea ce devine, probabil, evident în această fază e faptul că nu avem de-a face cu cea mai bună voce folk pe care am auzit-o vreodată, că există locuri în care aceasta chiar nu excelează, dar ne dăm seama imediat că asta nici măcar nu contează.

Ceea ce contează e că, dincolo de aspectul de clovn, pe care ceea ce spuneam înainte nu face decât să-l întărească, vedem mai mult în Loudon Wainwright.

Vrem Acasa! Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, — ce urmează? Îi place că a rămas acea dintotdeauna.

Vedem un artist mult prea puţin cunoscut, dar care lasă o impresionantă moştenire muzicii folk, soldat surprins de pierderea în greutate a soției şi o incredibilă povară pentru Rufus sau Martha, care, deşi se bucură de mai mult succes, nu reuşesc să ajungă la înălţimea tatălui lor.

Album II, de care sper să vă lege aceeaşi obsesie de care aminteam la început, e, de departe, unul dintre cele mai bune albume pe care le-am auzit vreodată, un album care mă face încă o dată să înţeleg de ce, de câţiva ani încoace, folk-ul rămâne genul muzical cu care pot rezona cel mai bine. S ierra şi Bianca Casady sunt probabil întruchiparea visului boem al fiecărui tânăr artist sau al fiecărui tânăr ascultător cu veleităţi artistice, dar prea puţină mobilitate cum să arzi mai multă grăsime în repaus probabil cea mai mare parte dintre noi, with all due respect.

Poate că, din cauza asta, se vorbeşte despre ele mereu mai cu boltă, pe sub mână. Nu s-a scris despre ele aproape deloc în presa românească.

dragoste timidă și pierderea în greutate hip hop

Oficial vorbind, se află încă în anonimat, în cutia cu muzică obscură cu care fiecare se laudă doar moderat. Au rămas acolo, în acea zonă a capului fiecăruia în care limbajul nu se sinchiseşte încă să se adune şi să facă sens din ceea ce auzim. E de înţeles, presupun.

Asevedeași