Pierderea in greutate a marmurilor grase. Cancerul mamar nespecific - Teratom

pierderea in greutate a marmurilor grase

Tipuri de prepeliță // vie

Istoria lui Ştefan cel Mare Prefaţă În ziua de 2 Iulie Ştefan-Vodă cel Mare se stîngea de o moarte blîndă la Suceava, în desăvîrşita pace măreaţă ce se boltia asupra întregei ţeri pe stîlpii puternici ai biruinţilor pierderea in greutate a marmurilor grase.

Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înnaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrîni ca şi stăpînul adormit, ceilalţi în toată puterea vrîstei sau în avîntul încrezător al tinereţelor, încunjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe.

pierderea in greutate a marmurilor grase

Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zîmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre mănăstirea Putnei.

Din turnul de strajă de asupra porţii clopotele prindeau a vui de jale.

Simptome de gangrenă (semne)

Soborul întreg al Moldovei, supt mitrele scînteietoare de pietre scumpe, Mitropolitul, episcopul de Roman, Mitropolit şi el, al Ţerii-de-Jos, episcopul de Rădăuţi, egumenii cari putuse să se încingă pentru această lungă cale, primiau în cîntările iertării de păcate pe stăpînul tuturora. Veşnica pomenire se cerea pentru acela care se făcuse vrednic a fi pomenit de neamul său în vecii vecilor. Apoi întunerecul gropniţii umbria tot mai mult faţa poruncitoare, acum înseninată, şi pletele albe, rare ale bătrînului.

pierderea in greutate a marmurilor grase

Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tînăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai pierderea in greutate a marmurilor grase, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţerii sale de moştenire. De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale.

Dar peste sabia lui minunată apăsa o mînă sigură, stăpînită de un gînd cuminte.

Cancerul mamar nespecific

I-a fost totdeauna milă de sîngele oamenilor vărsat în zădar. A adus cu dînsul rînduiala şi buna cîrmuire. Oastea aceia ale cărei steaguri îi fluturau de-asupra sicriului, el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna.

Boierilor acelora ce-l întovărăşiau înnainte de a-şi lua hotărîtorul rămas bun, el li statornicise chemările şi drepturile. Secerînd buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţerîna ce băuse sîngele nevinovat, — coborînd în ea sfinte temelii de biserică.

Gîndul lui de înţelepciune se stînsese în sfîrşit, sau, mai curînd, el se coboria ca o cum să slăbești în casă de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvîntare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră şi meniseră luptele învingătoare.

Glasul lui nu se mai auzia însă, şi icoana lui nu mai stătea înnaintea nimăruia. Mîni de hoţi au scormonit în mormîntul cel sfînt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţii neamului.

Nicolae Iorga

O scînteie din această flacără e cartea de faţă. Cartea I. Ţara Moldovei pănă la Ştefan-cel-Mare I. Tot pămîntul din care neamul romănesc făcea prin cea mai iubită muncă a sa să răsară an de an holdele hrănitoare, tot pămîntul prin buruienile şi înnalta iarbă a căruia rătăciau turmele supuse pănă la piatra goală a munţilor ocrotitori, toată margenea de mal unde coliba pescarului domneşte marele drum de ape al Dunării, toată pădurea nesfîrşită, lungă de zile întregi, în care se înfunda pasul de pîndă al vînătorului, a cărui săgeată făcea să se spulbere un praf de frunze şi crengi, slabire sanatoasa 4 saptamani se chema pentru toţi aceia cari, de pe la anul pănă astăzi, vorbesc cam ca şi noi acuma limba românească: pămîntul Romînilor, Ţara-Romănească.

Cellalt ajunge pînă la Tisa leneşă, darnică din apele sale încete, mîloase, Tisa gălbuie fără de ţermuri. De la înnălţimile Maramureşului, goale sau înveşmîntate în haina verde a păşunilor, pănă la dunga lată a Dunării, de la şesurile în care lunecă spre Tisa Someşul, Crişurile unite, Mureşul, pănă la prăpastia umedă a Nistrului se întinde, verde în primăvară, aurie în lumina roditoare a verii, neagră ca un pustiu, albă ca un cîmp de ghiaţă şi zăpadă din lumile sterpe ale Miază-Nopţii, iarna, Ţara-Romănească.

Brevete de invenții

Ungurii au numit Ardeal cetatea Carpaţilor în povîrnişul ei de sus, Tatarii au zis Bugeac cîmpiilor netede de la Dunărea-de-jos, Bulgarii, de bună seamă, au numit Vlaşca acea parte din margenea Dunării unde au izbutit să locuiască; mai tărziu, cînd Nemţii, Ruşii au pierderea in greutate a marmurilor grase bucăţi din vechea Moldovă, ei li-au zis cu nume de osebire, care trebuiau să şteargă amintirea de veacuri a Moldovei, a Romînimii: Bucovina, Basarabia.

Apoi, dincoace de culmile Muntelui, şi o Ţară a Jiiului, o Ţară a Moldovei, şi aşa se va mai fi zis şi altora, fiecăreia după puterea neadormită a rîului său. În toată Ţara-Romănească, şi lîngă o apă şi lîngă alta, erau sate statornice şi stîne schimbătoare. Satul se ascundea în văile păzite, care nu se văd, în hăţişul bălţilor care taie drumul străinilor; ici şi colo în muntele înnalt, pănă la care nu poate răzbate decît cine-l cunoaşte bine; în şes, aproape de nuri, satele se făceau una cu pămîntul, coborîndu-se în peşterile bordeielor, sau se răzimau de frunzişul apărător al pădurii fără drumuri.

Judeţul acesta îl ţinea bătrînul jude, zis şi vătăman în unele părţi, aproape de Ruşi, şi cinstit une ori pretutindeni cu titlul de cnez, Domn. Hotărîrea lui şi a juraţilor ce-l încunjurau era totdeauna părintească, pentru că părţile ce veniau înnaintea Scaunului său de pajişte sau de prispă erau tot rude mai tinere, satul întreg avînd totdeauna acelaşi strămos, de la care rămăsese pămîntul, împărţit numai întru cît se găsia de nevoie, şi înfăţişat, în toate drepturile sale, de acest jude sau vătăman pe care-l învăţase viaţa.

Cînd venia primejdia şi ea se putea înlătura mai bărbăteşte decît prin fugă, sătenii de la munte grămădiau bolovani cari trebuiau să cadă în straşnică grindină asupra năvălitorului; cei din codri tăiau bătrîni stejari înţinîndu-i numai în coajă; iar cei mai puţin apăraţi din «oamenii ţerii», din ţerani, luau în mîni coasele care secerau picioarele cailor, măciucile care turtiau teasta fiarelor, şi cu atît mai lesne a vînătorilor de pămînt străin, şi arcurile pierderea in greutate a marmurilor grase făceau să zboare stoluri ucigătoare de săgeţi înveninate.

pierderea in greutate a marmurilor grase

În asemenea încercări, juzii mergeau în frunte la judecata lui Dumnezeu. Erau Voevozi de văi, ca în Apusul Ardealului, în şesul Tisei; erau Voevozi de munte, ca la Bereg şi în Maramureş, erau Voevozi de plaiuri ca Litovoi şi Bărbat, Oltenii, ca Seneslav Argeşeanul, pomeniţi cu toţii în al XIII-lea veac, cînd Romînii începeau a se strînge şi a-şi da samă de puterea pe care o cîştigă astfel.

Pestera - Jose Saramago

Voevodul ridica dijma de la cei apăraţi de dînsul; îşi avea cetatea în locuri bine asigurate; el îşi ţinea diacul de slavoneşte, care scria cărţi pecetluite şi împodobite, în limba învăţată a timpului; el avea legături cu străinătatea, care-i ştia de nume.

Din aceşti Voevozi trebuiau să se desfacă, după dovezi îndestulătoare de destoinicie cuminte şi vitează, Domnii de mai tîrziu ai pămîntului nostru.

pierderea in greutate a marmurilor grase

Străinii cari ajunsese să ne stăpînească numai pentru că eram risipiţi, trebuise să recunoască pe alocurea Voevodatul nostru, care putea alcătui singura legătură adevărată între dînşii şi supuşii de limbă românească.

Ungurii păstrase un Voevod în Ardeal, dînd sub ascultarea lui tot ţinutul: cînd se întinseră dincoace de munţi, ei recunoscură pe cnejii cu putere de Voevod, ca un Ioan, un Fărcaş, tot din veacul al XllI-lea, pe Voevozii deplini, ca Litovoi şi Seneslav. Marele rege ungur Ludovic, de neamul său un Frances din depărtatul regat de cucerire al Neapolei, acest nou întemeietor al Ungariei decăzute, îngădui Romînilor din Miazănoapte, pierderea in greutate a marmurilor grase păziau un hotar rîvnit şi de Litvani, şi de Poloni, să-şi păstreze cnejii şi Voevozii de cari din străvechi timpuri erau deprinşi să asculte.

De ce apare cancerul de sân?

Cînd, pe la jumătatea acestui veac al XIV-lea în care el stăpînia peste Unguri, o ieşire războinică a căpitanului de margene ce era la Răsăritul Regatului comitele Secuilor, căruia i se supusese de Ludovic şi Saşii din Bistriţa şi cei din Braşov şi Maramureşul întreg, răspinse pe Tatari, sau mai curînd îi împiedecă de a mai veni în munte ca să-şi iea birul şi să pedepsească pe cei ce nu voiau sau nu puteau să-l dea, — asupra Romînilor, de curînd cuceriţi, între Carpaţi şi Siretiu, se numi un Voevod, de loc din Maramureş, unde ai săi fusese cnezi: Sas, fiul unui Dragoş.

Pe atunci prefaceri mari se săvîrşise în toată Romînimea ce nu era încă supusă de Unguri. Încă de la începutul veacului, un urmaş al lui Seneslav, prin fiul său poate, Tihomir: Basarabă — nume de botez obişnuit pe acele vremi şi pe plaiuri, şi în părţile vecine ale Ardealului, şi în Moldova chiar, — unise în mîna sa puternică amîndouă malurile Oltului şi cutezase a-şi zice singur stăpînitor neatîrnat, singur Domn al tuturor Romînilor, Mare-Voevod al Ţerii-Romăneşti întregi.

El bătuse pe Unguri îndovedise astfel că are drept la acest titlu de mîndrie, şi urmaşul său Alexandru se vedea a fi un vrednic apărător pentru o tînără ţară primejduită.

Hipnoza pentru controlul greutatii - psihoterapie hipnotica

Încă de mult, de cînd Ungurii trecuse întăiu de ceasta parte a Carpaţilor, pe labotezînd Cumani, întemeind cetăţi şi aducînd colonişti de neamul lor, dar mai ales Saşi, încă de cînd ei chemase în «Ţara de peste munţi» Transalpina pe cavalerii Teutoni, călugări înarmaţi cari nu mai puteau folosi luptîndu-se pentru Hristos în Locurile Sfinte cu totul pierdute, apoi pe cavalerii francesi ai Sfîntului Ioan de la Spitalul din Ierusalim Ioaniţi, Hospitaliericari pierduse şi ei aceiaşi menire, — se întemeiase oraşe în margenea muntelui, dintre care cele mai vechi sînt Cîmpulungul muntean, în valea Rîului Doamnei, şi Baia, în valea Moldovei.

Ele aveau case şi biserici de piatră, şanţuri de apărare, drepturi şi scutiri din partea regelui şi o cîrmuire deosebită prin şoltuzi, voiţi sau judeţi, pe lîngă cari judecau pîrgarii sau juraţii. Un obiceiu pe care Saşii îl adusese cu dînşii în Ardeal din Germania renană, de unde porniseră, şi care se îmbrăcase întru cîtva la noi în veşmînt romănesc.

Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu iulie-august O improvizare de bâlci, pe şoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, şerpuind printre râpi, şi se duce la Târgu-Neamţului, înconjurată de singurătăţi. Lume multă, care vrea să petreacă şi nu ştie cum.

Germanii se coboriau de un timp tot mai mulţi în Galiţia, care ajunsese în sfîrşit paşnică şi asigurată supt puterea regelui cuceritor al Poloniei; Armeni din Asia-Mică, goniţi de întinderea păgînilor Saracini din Siria şi Egipet asupra ţerii lor, trecuseră Marea-Neagră în peninsula, stăpînită mai mult de Genovesi, a Crimeii; aceşti harnici negustori apucaseră apoi marele drum «tătăresc» al mărfurilor ca să ajungă tot în Galiţia aceia, ce era nodul prin care negoţul Apusului se lega de pieţile Răsăritului.

Lembergul germano-armenesc, Cracovia curat germană luară astfel un mare avînt, şi Germanii ca şi Armenii galiţieni, dar aceştia mai mult, mai departe şi mai trainic, întemeiară colonii, în tîrgurile ce se înjghebase pentru nevoile satelor între Siretiu şi Prut.

Siretiul şi Suceava ajunseră locuri însemnate pentru negoţul şi meşteşugul lor, apoi unda de bogăţie atinse în creşterea ei răpede Botoşanii satul urmaşilor lui BotăşIaşii satul urmaşilor lui IaşVasluiul, Bîrladul, Tecuciul. Se întîmplâ atunci, desăvîrşind astfel lanţul de împrejurări care făcu din Ţara Moldovei un Stat, că Voevodul Bogdan din Maramureş, fiul lui Micu, nu putea trăi în pace cu dregătorii Craiului. El se răsculă, îndemnat de sigur şi de Litvani, cari pîndiau acest puternic turn de hotar.

Garabet Ibrăileanu

Apoi fu iertat, şi peste puţin se supără din nou, ca un om inimos şi neînduplecat ce era. O vale îl duse în altă vale, şi el se găsi, plin de o mierare bucuroasă, ca toţi cei ce au trecut pe acolo, — în ţara de vechi păduri frumoase, de culmi rotunzite, de văzduh limpede, care se desface, după trecerea păsurilor, în Bucovina de astăzi.

De aici pornia zburdalnică, spre locurile cu tot mai mult soare, o apă ca lacrima, Moldova.

pierderea in greutate a marmurilor grase

Voinicul ascultă de îndemnul apelor, care vorbiau de lupte, de pradă, de ocîrmuire strălucitoare asupra largilor plaiuri. Romînii supuşi Ungurilor şi judecaţi de Voevodul Sas se tulburară la venirea străinului, dar nu ca să-şi apere pe stăpînitorul de pănă atunci, care fu învins, chemă în zădar ajutorul acelui ce-l trimesese aici, şi muri. Bogdan nu făcuse numai un popas în fuga sa, jucîndu-se puţin şi de-a războiul; el descălecase, ceia ce însemna în limba veche că se aşezase trainic, pentru viaţa sa şi a neamului său.

Asevedeași