Lupus nu poate slăbi, as dori un regim de slabit | Forumul Medical ROmedic

Lupus – ce este, care sunt simptomele şi cum se tratează

Moda de vis de la Paris Nu este vorba despre oameni care se transformă în lupi, iar boala de care suferă nu îi face să le crească păr pe faţă sau colţi de fiară, aşa cum încă mai cred unii.

De fapt, motivul pentru care boala a fost numită lupus este că unora dintre bolnavi le apare pe faţă o pată roşie care cuprinde obrajii şi nasul şi care a fost asemănată în trecut cu o muşcătură de lup.

scădere în greutate chloe patton fh slabind cafea

Astăzi, această leziune este comparată mai degrabă cu un fluture. Potrivit specialiştilor, afecţiunea autoimună şi animalul de pradă au un lucru în comun: ambele atacă insidios.

Dar asemănările se opresc aici.

fisura de slabire pierdere in greutate 3 kg

De altfel, una dintre caracteristicile cele mai detestabile la boala autoimună este că nu-i afectează pe cei slabi şi pe cei în vârstă, aşa cum îşi selectează lupul prada. De altfel, se spune că femeile ar avea o imunitate mai puternică decât bărbaţii şi că acesta ar fi şi motivul pentru care nouă din zece persoane cu lupus sunt femei", explică Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune APAA din Bucureşti.

Lupus – ce este, care sunt simptomele şi cum se tratează

Manifestările de început sunt adesea ignorate În multe cazuri, manifestările în formă de fluture de pe faţă pot fi precedate de alte simptome atât de comune încât sunt uşor de ignorat. La nicio săptămână după ce a împlinit 45 de ani, într-o zi de sâmbătă, Mihaela Stoica s-a trezit cu palmele umflate, amorţite, înroşite şi cu senzaţie de mâncărime, după care acestea au căpătat o culoare violacee.

A doua zi, aceleaşi manifestări, dar la nivelul picioarelor. Când a ajuns la medic, după încă o zi, pielea era şi mai afectată: mucoasa bucală şi cea genitală iritate, iar pe mâini şi pe picioare i-au apărut pete roşii-violacee, cunoscute sub denumirea de purpura.

Toate acestea, însoţite de febră şi de frisoane pe timpul nopţii.

enzima de slăbire din Japonia arzător de grăsimi avant apres

Din fericire, medicul de medicină internă care a consultat-o, dr. Daniela Tănăsescu, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a pus cap la cap piesele puzzle-ului şi a intuit corect că ar putea fi vorba despre o boală autoimună şi, mai precis, de lupus eritematos sistemic.

Aceasta în contextul în care Mihaela a mărturisit că ea avea de ceva vreme dureri de articulaţii, pe care le punea însă pe seama schimbărilor meteo. Am făcut şi legătura că eu vara făceam o erupţie pe picioare după expunerea la soare. De altfel, cu un an înainte, dermatologul mi-a recomandat să evit soarele, să mă expun doar în lunile mai şi septembrie şi atunci cu creme de protecţie şi cu antihistaminicele în buzunar n.

Maria" din Bucureşti, au confirmat suspiciunea de lupus.

3 kilograme pe săptămână pierdere în greutate sănătos slăbește făcând zumba

Şi, din fericire, boala era în stadiu incipient şi a răspuns foarte bine la tratamentul recomandat de medici, în doar cinci zile. Şi iată-mă, la un an de la diagnostic, cu boala în remisiune, cu rezultate ale analizelor în limitele normale în tot acest an.

Sunt conştientă că poate reveni, dar nu mă simt deloc cu sabia lui Damocles deasupra capului. Nu mi-ar face bine.

as dori un regim de slabit

Sunt doar precaută", spune cu încredere Mihaela. Diagnosticul poate fi extrem de dificil În cazul Mihaelei, diagnosticul a fost pus şi tratamentul a fost instituit în decurs de câteva săptămâni. Gheorghe Andronache, de 62 de ani, nu a fost la fel de norocos. Acum 27 de ani, când i-au apărut primele simptome de boală, el a trebuit să se plimbe dintr-un spital în altul şi dintr-o secţie în alta timp de doi ani înainte de a primi diagnosticul final de lupus.

Regim alimentar pentru pacientii care sufera de lupus

De altfel, el a primit o varietate de diagnostice în aceşti doi ani. Mai întâi a fost cel de amigdalită, fiindcă printre primele manifestări a fost inflamarea amigdalelor, care i-au fost eliminate chirurgical.

Au urmat un diagnostic de reumatism şi unul de pneumonie, niciunul confirmat însă prin teste suplimentare. De-abia după doi ani, unul dintre numeroşii medici care l-au lupus nu poate slăbi a realizat o biopsie din muşchiul piciorului, gândindu-se că ar putea fi vorba despre o boală autoimună.

Tipuri de lupus

Totuşi, ghinionul lui Gheorghe Andronache lupus nu poate slăbi s-a oprit aici: la analize, nu apăreau anticorpii căutaţi de medici pentru confirmarea diagnosticului. Într-un final însă, suspiciunile trecând de la o boală autoimună la alta, i s-a administrat un tratament eficient în oricare dintre aceste afecţiuni ciclofosfamidiar simptomele s-au atenuat.

În plus, acum 27 de ani nici nu erau analize care să pună un diagnostic cert. În prezent, există criterii clare de diagnostic şi investigaţii la standarde europene, care fac ca boala să fie depistată mult mai uşor", completează medicul. Primăvara şi toamna, cele mai multe internări Într-o singură săptămână, numai la secţia de Dermatologie din cadrul Spitalului Colentina erau internate opt femei.

De aceeea, se recomanda adoptarea unui regim alimentar sanatos, echilibrat si nutritiv. Autor: Dr.

Iar manifestările dermatologice apar cel mai adesea la un interval variabil de timp după expunerea la soare, astfel că am observat că cele mai multe persoane cu lupus ajung la medic primăvara şi toamna", explică medicul dermatolog Rodica Olteanu. Ce trebuie să ştii despre afecţiune Cauzele lupusului sunt necunoscute încă, iar tratamentele sunt limitate, tocmai din acest motiv.

Regim alimentar pentru pacientii care sufera de lupus

Boala apare la persoanele cu o anumită predispoziţie genetică. Mai exact, în cazul acestora, la un moment dat, sistemul imunitar devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale prin formare de autoanticorpi.

Cel mai frecvent, în caz de lupus, sunt afectate pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos şi plămânii. Lupusul eritematos poate afecta însă doar ţesutul cutanat lupus eritematos cronic discoid, lupus subacut şi acut sau poate cuprinde mai multe organe, în cazul celui sistemic.

Există şi situaţii când boala este declanşată în urma administrării unor antibiotice, cum sunt sulfamidele şi penicilina. Astfel, de exemplu, în cazul Mihaelei Stoica nu a fost necesară administrarea cortizonului, principalul tratament indicat, în majoritatea cazurilor de lupus eritematos sistemic.

Însă Gheor­ghe Andronache a primit timp de mai mulţi ani prednison, un derivat cortizonic care i-a ţinut în frâu manifestările, dar care a avut efecte secundare notabile.

Ce este lupus

De altfel, în cazul lui, ca şi în cazul unui număr mare de pacienţi trataţi cu cortizon, medicamentul a atacat articulaţiile. De aceea, bărbatul a suferit o operaţie la una dintre articulaţiile şoldului şi are nevoie de a doua pentru a se putea deplasa fără cârje.

Deşi recent a fost aprobat la nivel internaţional primul medicament lupus nu poate slăbi în caz de lupus din ultimii 56 de ani, în ţara noastră el nu poate fi decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiindcă lista compensatelor nu a mai fost actualizată din luna august ", atrage atenţia Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

Eficient, chiar şi în caz de confuzii Probabil singura parte bună în cazul bolilor autoimune este că, odată ce medicul suspectează una dintre aceste afecţiuni, el poate recomanda un tratament cu eficienţă sporită în cazul oricăreia dintre ele. Aşa se face că Noemi, de 37 de ani, diagnosticată iniţial cu lupus, în anula primit lupus nu poate slăbi care i-au ţinut în frâu afecţiunea reală, confirmată prin analize specifice câteva luni mai târziu: granulomatoza Wegener, tot o boală în care sistemul imunitar atacă propriile ţesuturi, considerându-le străine.

Dar am scăpat de o problemă şi am dat de alta. Din cauza medicamentelor, am făcut osteoporoză şi, în două-trei săptămâni, urmează să mă operez pentru o proteză de şold, fiindcă mi-a fost afectată articulaţia de pe partea stângă", spune femeia. Pentru a putea pune diagnosticul de lupus, medicul dermatolog sau cel de medicină pierderea în greutate a greiului trebuie să constate lupus nu poate slăbi a 4 simptome din următoarele 1.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: citeste totul despre:.

Asevedeași