Home           Semnificatia numelui          Generalitati           Nume de baieti         Nume de fete         Istoria numelor         Alegerea numelui       Link-uri
 
LITERA NUMELUI

A     M
B     N
C     O
D     P
E     R
F     S
G     T
H     U
I     V
L     Z

     



                     
                    

                                     
Istoria numelor 

                                                 
        In anumite perioade ale istoriei lor, aproape toate popoarele au fost conduse, in alegerea numelor, de credinte religioase. Dupa cum am aratat si mai sus, aceste nume urmareau sa puna noul nascut sub protectia divina si sa-i asigure astfel supravietuirea. Devenite traditionale, transmise de la o generatie la alta si de la un popor la altul, o buna parte din vechile nume religioase au ajuns si la romani si, fara a-si mai pastra valoarea lor mistica initiala, sint folosite chiar in epoca noastra. Considerind ca semnificatia numelor in discutie, determinata de credintele fiecarui popor si fiecarei epoci, dezvaluie aspecte ale civilizatiei si mentalitatii oamenilor din trecut, vom trece in revista o parte din aceste nume privite in strinsa legatura cu religia care le-a generat. De obicei, astfel de formatii pastreaza pina astazi amintirea numerosilor zei si zeite venerate in trecut. Dintre numeroase divinitati ale vechiului Egipt ne vom opri doar la Amon, Isis si Osiris, de numele carora sint legate actualele -> Maria, Mariana, Isidor si Onofrei. Amon din Teba, ca si ceilalti zei locali ai vechilor nome, urca in virful panteonului egiptean in timpul dinastiilor XI si XII, cind statul se recentralizeaza in jurul noului centru de unificare, Teba. Se poate aprecia ca in aceasta perioada se generalizeaza, odata cu cultul zeului, si formatiile personale teoforice continind numele lui Amon, dintre care probabil face parte si Maria. Cultul lui Isis si Osiris, specific religiei populare si bazat pe vechi credinte si ritualuri agricole, a avut o larga raspindire in spatiu si timp. in epoca elenistica si romana, Isis ? zeita Deltei ? era venerata in tot bazinul Mediteranei, fapt probat si de existenta numelui grecesc Isidoros. Din vechea religie babiloneeana, ale carei elemente au influentat puternic iudaismul si crestinismul, ni s-a pastrat, in mod indirect insa, amintirea unui zeu din perioada sumeriana, Utu din Larsa, al carui nume a fost schimbat in perioada semitica in Samsu sau Samas (la amoriti si asirieni), strins inrudit cu -> Samson. Populatia semitica din orasele-state independente ale Siriei si Feniciei celebra divinitati locale desemnate prin nume generice: el ?zeu", baal ?stapin", adon ?domn".

        Unele dintre acestea se individualizeaza, ca Baal-Hammon din Cartagina (aici a fost creat si numele Hannibal). Zoroastrismul sau mai tirziu mith-raismul, care a influentat puternic iudaismul si crestinismul, este evocat de actualul -t Gaspar, la origine un epitet al lui Wayna. Prin Vechiul Testament, mostenit de crestinism de la evrei, au patruns in Europa si se folosesc si astazi un mare numar de nume religioase ebraice. Marea majoritate a acestora sint la origine formatii frazeologice teoforice in care poate fi recunoscut numele zeului unic Iahve. Traducerea greceasca a Vechiului Testament, cunoscuta sub numele de Septuaginta, va constitui filiera prin care vor patrunde intr-o buna parte a Europei, impreuna cu crestinismul, numele ebraice. Multe dintre numele de origine greceasca pastrate in uz la noi pina astazi au fost la inceput teoforice in care se pot recunoaste numele unor cunoscuti zei celebrati in vechea Grecie. Panteonul elenic ? manifestare in plan religios a unificarii culturale a grecilor ? s-a constituit treptat prin cresterea importantei si generalizarea unor vechi culte locale. Problema originii si semnificatiei antroponimelor formate pe baza numelor de zei ? Apolo, Artemis, Atena, Afrodita, Deme-tra, Dionysos, Hera, Hermes, Persefona, Zeus etc. ? este deosebit de dificila, intrucit insasi originea unora dintre acestea este necunoscuta. Un grup numeros de prenume romanesti actuale sint de origine latina sau, mai exact, apartin antroponimiei romane. Putine dintre numele acestora erau de inspiratie religioasa in adevaratul sens al cuvintului. Ele erau formate tot de la numele unor divinitati ? Marte, Venus etc. ? dar apar si citeva, ?> Flaminia si chiar August ? care au la baza numele unor functii religioase. Vom incheia aceste sumare observatii asupra legaturii dintre nume si religie, oprindu-ne ceva mai mult asupra crestinismului. Raspindindu-se intr-un timp relativ scurt, in mod fatal, crestinismul asimileaza, pentru a invinge, credinte, traditii si ritualuri diverse. Zeii locali se metamorfozeaza in sfinti, peste vechile sarbatori pa-gine se suprapun sarbatorile crestine, iar un mare numar de nume vechi si foarte diferite ca origine au fost reluate, transmise si generalizate odata cu noua religie. O precizare care se impune este si faptul ca aceste nume nu au fost alese in virtutea semnificatiei lor initiale (din grupul numelor crestine facind parte unele a caror semnificatie pagina era extrem de clara), valoarea sacrala depinzind numai de capacitatea de a evoca personalitatile marcante ale religiei sau elemente ale ei. Onomasticonul crestin s-a constituit treptat; in timpul persecutiilor adeptii noii religii nu puteau purta nume distinctive din motive lesne de inteles. Dupa ce crestinismul devine religie de stat (in timpul lui Constantin cel Mare) incep sa se ras-pindeasca, treptat, nume din Noul si Vechiul Testament si incep sa apara si unele creatii specifice noii credinte; unele dintre acestea evocau sarbatorile crestine (Craciun, Natalia, Pascal, Teofana etc.), calitatile morale necesare unui bun crestin (Grigore)_etc. Slabirea continua a rolului religiei in societate a avut ca rezultat, in planul antroponimiei, laicizarea inventarului de prenume. Fenomen general si caracteristic tuturor popoarelor, laicizarea se manifesta nu numai prin eliminarea unor nume si inlocuirea lor cu altele, fara nici o legatura cu crestinismul, ci si prin renuntarea la factorul religios in alegerea numelor. Motivele care actioneaza astazi si determina alegerea prenumelor sint prin excelenta laice.

Inventarul de prenume folosite astazi la noi este rezultatul firesc al unei indelungate evolutii istorice; el s-a constituit in timp din creatii antroponimice proprii si din imprumuturi adaptate specificului limbii si sistemului de nume romanesti. Renuntind mereu la unele elemente, adoptind mereu altele, fara a refuza insa un sanatos echilibru intre traditie si inovatie, inventarul de nume a fost si este unul dintre cele mai dinamice domenii ale limbii; aceasta continua prefacere reflecta in ultima instanta, intr-o maniera proprie, schimbarile care s-au petrecut si se petrec in societatea romaneasca, in fiecare etapa a evolutiei ei. Este destul de dificil sa emitem afirmatii sigure in legatura cu numele romanilor din fiecare etapa a istoriei lor. Cele mai vechi dintre documentele noastre istorice pastrate pina astazi nu au mai mult de 600?700 de ani, ceea ce inseamna ca o lunga perioada din istoria numelor romanesti trebuie reconstituita prin deductie. Mai mult decit atit, cercetatorul antroponimiei noastre nu are inca la dispozitie o lista completa a tuturor numelor de persoana care apar in documente, impediment serios in lamurirea unor probleme de baza, pe care vom incerca sa le infatisam in cele ce urmeaza. Limba romana face parte din grupul limbilor romanice si ea continua latina vorbita pe teritoriul vechii Dacii, dupa cucerirea acesteia de catre romani. Devine fireasca atunci intrebarea daca in limba romana s-au pastrat si nume de persoana mostenite din latina. incercarile de a proba continuitatea si in acest domeniu sint destul de numeroase; mai mult decit atit, unii lingvisti si istorici au presupus chiar pastrarea unor elemente din antroponimia dacilor. Rezultatele unor astfel de incercari au fost insa respinse in ultima vreme, fie din ratiuni strict lingvistice, fie din motive de ordin cultural-religios. Daca primele ni se par juste prin caracterul lor stiintific, cele din urma nu au aceeasi temeinicie. Nu se admite teoretic derivarea unui nume romanesc dintr-unul latinesc, deoarece ?o continuitate intre numirile oficiale ale romanilor pagini si ale romanilor crestini nu exista". Din punct de vedere onomastic ni se pare cu totul falsa opozitia ireconciliabila intre numele pagine si cele crestine; onomasticonul crestin contine un mare numar de asemenea nume pagine ? inclusiv romane ? intrucit acceptarea acestora nu a fost conditionata de originea sau semnificatia lor initiala. Paul este un nume de origine latina a carui semnificatie initiala nu are nici o legatura cu religia, dar acest fapt nu a impiedicat sa devina unul dintre cele mai populare nume ?crestine". Mai mult decit atit, se trece cu usurinta peste un adevar istoric incontestabil: populatia de pe aceste paminturi a primit initial crestinismul prin limba latina. Urme arheologice ale prezentei elementelor crestine in Dacia avem din timpul sta-pinirii romane, contactul cu latinitatea s-a mentinut multa vreme si dupa parasirea oficiala a Daciei, asa incit nimic nu ne impiedica sa acceptam teoretic, alaturi de cuvinte ca dumnezeu, pagin, inger, indrea, sinziene, biserica, duminica etc. si existent unor nume de persoane ?crestine" venite prin aceeasi filiera. Ca formele mostenite din latina au fost inlocuite, toate ori numai o parte din ele, dupa o buna bucata de vreme de formele oficiale greco-slave, aceasta este o alta problema. Mai incercam si un ultim argument: daca romanii crestini nu au putut pastra nume romane pagine cum se explica prezenta la noi a unor nume slave ca Radu, Vlad etc. care nu au facut parte niciodata din onomasticonul crestin? O a doua problema interesanta si nerezolvata insa satisfacator este aceea a influentei slave asupra antroponimiei romanesti.
Influenta slava asupra antroponimiei romanesti a fost comparata cu influenta germanica asupra antroponimiei popoarelor romanice din apusul Europei. Afirmatia ni se pare a fi in mare parte gresita intrucit rolul pe-care l-au avut cele doua elemente, slav si germanic, este in esenta diferit. Numele de persoana de origine germanica, preponderente o buna bucata de vreme in documentele istorice occidentale, care au ramas pina astazi ca elemente constitutive ale antroponimiei franceze, italiene, spaniole etc. sint deosebit de numeroase, pe cita vreme romanii au preluat si pastrat un numar foarte mic de nume de origine slava. Comparatia cu situatia din apusul Europei ne face sa credem ca aceste nume de origine slava'au fost preluate intr-o vreme in care crestinismul nu dispunea la noi de mijloace adecvate pentru a-si impune propriul inventar de nume; in Occident, numele germanice au cedat primul loc numelor ?crestine" dupa sec. 10, cind biserica devenise deosebit de puternica. intr-adevar, marea majoritate a numelor de botez din documentele noastre apar in forma lor slavona, dar aceste nume apartin de fapt onomasticonului de rit greco-ortodox. Ajungem la concluzia fireasca potrivit careia rolul esential al culturii slave bisericesti, copie fidela a celei bizantine, a fost in materie de antroponimie, acela de a transmite romanilor numele impuse de uzul bisericii grecesti. Crestinindu-se, slavii au renuntat la vechile lor nume ?pagine" in favoarea celor ?crestine" impuse de biserica; ei au preluat aceste nume prin mijlocirea bisericii ortodoxe grecesti. Vehicolul principal 1-a constituit vechea slava bisericeasca in care au fost scrise cele mai vechi texte ecleziastice; pe aceeasi cale numele au ajuns si la romani si trebuie sa amintim ca ele reproduceau, cu unele mici modificari, forma bizantina. Aceasta trecere a avut loc atunci cind in tarile romane a patruns curentul de cultura slavona. Ca urmare a contactului slavilor de sud cu greaca bizantina, o serie de nume au patruns la acestia si pe cale orala, redind pronuntia greceasca din momentul. imprumutului; astfel se explica, la slavi, existenta a doua forme diferite pentru acelasi nume, una veche slava bisericeasca si alta populara (?> Gheorghe). Aceeasi situatie poate fi intil-nita si la noi. Prin contact lingvistic direct cu popoarele vecine au patruns in antroponimia noastra o serie de forme bulgaresti, sirbo-croate, ucrai-niene, maghiare; este vorba de hipocoristice si derivate specifice acestor limbi sau doar de forme diferite ale numelor care circulau si la noi. Uneori greu de recunoscut ca atare, asemenea forme sint des intilnite in documente sau chiar astazi, cu functie de nume de familie. Trebuie sa atragem imediat atentia ca avem de a face cu forme a caror circulatie este restrinsa, atit in spatiu, cit si in timp. Gheorghe, de exemplu, a fost si este folosit de romanii* din toate regiunile, pe cind Iurii are o zona de circulatie restrinsa. Deci formele patrunse pe cale culta sint cele care formeaza nucleul inventarului de nume si ele au avut totdeauna tendinta sa elimine formele regionale imprumutate, limitind astfel influentele straine. Dar curentul de cultura slavona, desi preponderent multa vreme la noi, nu a fost singurul care a determinat forma numelor folosite la noi. in analiza acesteia trebuie sa tinem seama si de influenta curentului grecesc din Con-stantinopole sau Athos, mai slab sau mai puternic in functie de epoca, dar manifestindu-se din ce in ce mai hotarit de la inceputul sec. 17 si ajungind chiar la inlaturarea slavonismului in perioada fanariota. Influenta directa a antroponimiei neogrecesti, nu numai in medii ecleziastice, a contribuit si ea la constituirea inventarului de prenume actuale, dar intr-o masura destul de redusa. Nu trebuie uitata nici influenta bisericii romano-catolice, normala in Transilvania si manifestata mai ales prin intermediul numelor maghiare sau sasesti, dar destul de puternica in anumite perioade si in tara Romaneasca si Moldova. Alaturi de imprumuturi, mai vechi sau mai noi, romanii au folosit intotdeauna si creatii proprii. Includem in aceasta categorie, impresionant de numeroasa, nu numai creatii pe baza unor cuvinte comune, ci si imensul numar de hipocoristice si derivate. Marea varietate si bogatie a acestui capitol ne face sa afirmam ca sistemul antroponimic romanesc se distinge in special prin capacitatea de creatie proprie, in slujba careia sint puse mijloace numeroase si diverse. Daca pina la sfirsitul sec. 18 inventarul de nume de botez romanesti capata treptat aspect religios, dupa aceasta data el se va caracteriza printr-o puternica tendinta de laicizare si modernizare. Reflectind modificarile din viata societatii romanesti si aspiratiile ei, inventarul de prenume (termenul poate fi folosit intrucit acum se fixeaza si numele de familie) se preface intr-un ritm foarte rapid. Modernizarea, explicabila prin factori social-politici si culturali, incepe in Transilvania, prin inlocuirea formei vechi a unor nume cu o forma noua, dupa modelul latin sau romanic: George in loc de Gheorghe, Bazil in loc de Vasile etc. Urmeaza apoi introducerea unui mare numar de nume preluate din istoria si cultura romana, nefolosite la noi anterior, dar in uz in Occident inca din perioada Renasterii. Procesul de innoire continua cu valul de prenume imprumutate din apus pe cale culta, de cele mai multe ori fiind vorba doar de forme deosebite ale numelor care circulau si la noi: Eugen in loc de Eughenie sau Evghenie, Jean in loc de Ion, Jorj in loc de Gheorghe etc. Cum este vorba de forme preluate mai ales din latina sau celelalte limbi romanice, acest proces se incadreaza in tendinta generala a limbii romane moderne de reromanizare. Un alt fenomen interesant al epocii noastre in materie de prenume este reluarea unor nume de glorie din istoria noastra nationala; sint tot mai frecvente astazi Basarab, Bogdan, Dan, Decebal, Mircea, Radu, Razvan etc. Cresterea constiintei nationale se imbina in mod fericit ou ridicarea nivelului de cultura; accesul tot mai larg al maselor la bunurile patrimoniului artistic national si universal este unul din factorii hota-ritori in popularizarea si generalizarea unor prenume.